Versuri: "Galbenă gutuie" de Adrian Păunescu
Galbenă gutuie, dulce, amăruie,
Lampă la fereastră, toată iarna noastră.
Nu te pot atinge, nu te pot culege,
Galbenă gutuie, dulce, amăruie.
Cu puful tău de înger și cu miez de ceară,
Toată primăvara stai nemângâiată.
Printre foi de carte, cu un colț de soare,
Galbenă gutuie, dulce, amăruie.
Mai apoi în toamnă, când se cerne bruma,
Galbenă gutuie, toată viața-i una.
Nu te pot atinge, nu te pot culege,
Galbenă gutuie, dulce, amăruie.
Câteodată parcă, dintr-o altă lume,
Galbenă gutuie, tu ai vrea să-ți spui numele.
Dar tăcerile tale, dulci și amare,
Galbenă gutuie, nu se pot doboare.
Galbenă gutuie, lampă la fereastră,
Toată iarna noastră, dulce, amăruie.
Analiza operei "Galbenă gutuie"
"Galbenă gutuie" de Adrian Păunescu este o poezie ce evocă nostalgia și melancolia, transmițând o stare de introspecție prin intermediul imaginii gutuii, care devine un simbol al timpului ireversibil și al trecerii anotimpurilor. Gutuiul, cu puful său de înger și miezul de ceară, este o metaforă pentru lucrurile prețioase și efemere din viață, care nu pot fi niciodată complet posibile sau atinse.
Poezia este construită pe o structură repetitivă, folosind rime și ritmuri muzicale care amplifică senzatia de stagnare dar și de ciclicitate a timpului. Repetiția versurilor "Galbenă gutuie, dulce, amăruie" accentuează dualitatea sentimentelor de bucurie și tristețe, dulce și amar, simbolizând contrastul dintre frumusețea naturii și inevitabilitatea schimbării.
Adrian Păunescu folosește gutuia ca o lampă simbolică în fereastra iernii, sugerând că, deși anotimpurile reci vin și pleacă, anumite amintiri și sentimente rămân constante, neputând fi niciodată complet pierdute sau uitate. Poezia captează astfel esența unei nostalgii universale, reflectând asupra modului în care percepem și trăim momentele efemere ale existenței noastre.
