Testament – Tudor Arghezi
Nu-ți voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe-o carte.
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin rapi și gropi adânci,
Suite de bătrânii mei pe brânci,
De se stingeau cu secera în mână,
Tu vei pricepe-al lor rost de țărână.
Vedeam cum negru, înălțat prin veacuri
Din morminte, suia-n iarbă,
Și-nțepenea, statura laolaltă,
Un drapel frânt de taciuni,
Aripi de fum și cenușă!
Am luat cuvinte aleasă
Ca să pătrundă nuanța celor ce-au fost
Și să unească ce e rupt.
Am smuls din barda vremii ruginite,
Focul adânc de sub minciuni,
Și, prin jertfe, am rezidit.
Vorbele tale, mângâiere și prăpastie,
Viața să-ți mângâie, moartea să-ți alunge!
Trebuie să-ți fie furată,
Din cenușă, credința în viață!
Scrisul e muncă uriașă,
Mai grea decât moartea,
Și când crezi că ai terminat,
De fapt, abia urci primul pisc!
Într-un testament nescris,
Cu vorbe dulci și amare,
Am rezidit dorința mea,
Ca să-ți fie drum și stea.
Analiza Poeziei "Testament"
Poezia "Testament" de Tudor Arghezi este un testament literar și spiritual, prin care autorul își dezvăluie esența creației sale și moștenirea pe care o lasă posterității. Versurile sunt încărcate de emoție și profunzime, reflectând asupra valorilor transmise prin cuvânt și asupra luptei pentru adevăr și autenticitate.
Arghezi își exprimă dorința ca munca sa literară să fie o punte între generații, un legământ între trecut și viitor. El subliniază dificultatea și sacrificiul implicat în procesul creativ, comparând scrisul cu o muncă titanică, mai grea decât moartea însăși.
Poezia este, de asemenea, o meditație asupra rolului cuvântului și al artei în căutarea adevărului și în apărarea demnității umane. Prin "Testament", Arghezi reușește să își exprime nu doar moștenirea literară, ci și dorința ca valorile și credințele sale să fie duse mai departe, inspirând și ghidând viitoarele generații.
