Rățuștele mele pe apă s-au dus – Versuri
Rățuștele mele pe apă s-au dus,
Stau într-un picioruș, iar cu ciocul se scufundă,
Își caută de mâncare vesele și jucăușe,
Pe luciul apei se plimbă fără grabă, întru pace.
Soarele strălucește, oglindind raza sa caldă,
Iar micile rățuște îl privesc cu drag,
În jocul lor plin de viață și de fantezie,
Apa le susține cu valuri mici și moi.
Pe mal, un copil râde, privindu-le dansul,
Căci ele sunt obraznice și curajoase,
Se rostogolesc, se stropesc, se distrează,
Într-o lume a apei unde totul e jucăuș.
La apus, se adună să plece acasă,
Sub aripa mamei, somnul le răpește,
În visul lor de copilărie, ele zboară,
Pe ape line, unde stelele strălucesc.
O lumină blândă învăluie lacul,
Și rățuștele dorm în siguranță,
Sub mantia nopții, ele visează,
La noi aventuri ce le așteaptă mâine.
Aspecte Principale ale Operei
Poezia "Rățuștele mele pe apă s-au dus" evocă o imagine caldă și liniștită a naturii, unde rățuștele se joacă libere pe apă. Atmosfera este una de pace și bucurie copilărească, în care elementele naturii se împletesc armonios cu fantezia și jocul. Autorul subliniază frumusețea zilei, contrastând cu liniștea nopții care aduce odihna. Poezia este o celebrare a vieții simple și a bucuriilor copilăriei, transmițând un sentiment de siguranță și continuitate. Aceasta operează cu imagini vizuale și auditive puternice, fiind ușor de imaginat și simțit de cititor. Emoția și nostalgia sunt prezente în fiecare vers, reamintind cititorilor de propria lor copilărie și de amintirile dragi ale acelor vremuri nevinovate.
