Rapsodii de primăvară – George Topârceanu
Vai, ce văd? Minunea mare!
E un pâlc de păpădii
Ce-a ieșit la drumul mare
Să se joace pe câmpii.
Dintr-un colț de luncă verde,
Ca o rază de lumină,
Peste câmpul ce se pierde,
Flutură o lună plină.
Vântul bate în amiezi
Și împrăștie minuni,
Căci pe crengile de brazi,
Ciripesc enigma turmei.
Râd în soare florile,
Când copiii se adună,
Și pădurea toată cântă
Povestea iernii ce-a trecut.
Vin din zare cântăreți,
Înveșmântați în haină albă,
Purtând printre ei brândușe
Ce zâmbesc la soare jos.
Într-o fâlfâire blândă
Se așază pe o creangă,
Și cu glasul lor slăvesc
Primăvara ce se-nalță.
Râsetele lor, ca-n basm,
Se unesc cu mângâieri,
Învăluind câmpia toată
Într-o mantie de vise.
Se revarsă printre umbre,
Conturând pe cerul albastru,
Zborul păsărilor libere,
Ce-și găsesc aici adăpost.
Și din fiecare floare
Se aud, ca-ntr-o poveste,
Cântece de primăvară,
Rapsodii în mii de versuri.
Cei ce trec pe lângă ele
Simt cum inima le bate,
Cum renaște în natură
Un nou suflu de speranță.
E o lume minunată
Ce se naște din iubire,
Dintr-un dor de frumusețe
Ce se-ntoarce după iarnă.
Și-n convoiul de lumini
Ce se-ntinde peste ape,
Se arată primăvara
Pură, veselă și clară.
Rapsodii de primăvară
Ne aduc în dar culori,
Arome dulci și cântări,
Pe câmpii și printre nori.
Analiza operei
"Rapsodii de primăvară" de George Topârceanu este o poezie care surprinde frumusețea și prospețimea primăverii, ilustrând renașterea naturii într-un mod vibrant și plin de voie bună. Poetul folosește imagini vizuale bogate și personificare pentru a da viață peisajului primăvăratic. Versurile sunt încărcate de o bucurie pură, exprimând eliberarea și revigorarea adusă de anotimpul renașterii. Aceste rapsodii descriu nu doar frumusețea florilor și a păsărilor, ci și impactul emoțional asupra oamenilor, care simt cum inima le bate cu putere în fața acestei splendori naturale. Poezia reflectă o lume în care miracolele naturii sunt trăite la intensitate maximă, oferind cititorilor o evadare din cotidian și o conexiune profundă cu frumusețea lumii înconjurătoare. Această capodoperă a literaturii române ne amintește de importanța recunoștinței și a prețuirii momentelor efemere, dar de neuitat.
