Povestea gâștelor – Ion Creangă
Într-un sat mic și pitoresc, trăiau odată niște gâște năstrușnice care își petreceau zilele pe malul unui râu cristalin. Nu erau niște gâște obișnuite, căci fiecare dintre ele avea o personalitate aparte și o poveste de spus.
Cea mai bătrână dintre ele, Gâsca Bunica, era cunoscută pentru înțelepciunea sa. Avea penele albe ca zăpada și o privire blândă, dar plină de cunoștințe acumulate de-a lungul anilor. Toți o ascultau cu respect când începea să povestească aventurile din tinerețea sa.
Gâsca Curajoasă era liderul neoficial al grupului. Ea era cea care îndruma toată turma în zborurile lungi de toamnă și primăvară. Avea o inimă mare și nu se temea de nimic, nici măcar de vânturile puternice sau de ceață.
Cea mai tânără dintre ele, Gâsca Visătoare, își petrecea zilele visând la locuri îndepărtate și necunoscute. Îi plăcea să-și imagineze că într-o zi va zbura și ea ca o rândunică peste mări și țări.
În fiecare dimineață, gâștele se adunau lângă râu pentru o nouă zi plină de aventuri. Întotdeauna începeau cu o baie în apa rece, apoi continuau cu o plimbare prin pășuni înverzite în căutare de hrană.
Într-o zi, pe când se plimbau liniștite, au auzit un zgomot ciudat venind dintr-un colț al pădurii. Curioase, gâștele s-au apropiat încet și au descoperit un pui de vulpe rănit.
Gâsca Bunica, cu blândețea ei caracteristică, a decis să ajute puiul de vulpe, deși știa că vulpile nu erau tocmai prietenele gâștelor. Cu toate astea, a reușit să convingă turma că trebuie să fie miloase și să ajute sufletele aflate în nevoie.
Împreună, gâștele au adus ierburi și apă pentru a-l ajuta pe micuțul vulpoi să se pună pe picioare. Zi după zi, l-au îngrijit cu devotament, până când puiul de vulpe a prins destulă putere să se întoarcă în pădure.
Înainte de a pleca, micuțul vulpoi le-a promis că le va proteja de orice pericol și le va fi prieten pentru totdeauna. Gâștele au învățat astfel o lecție prețioasă despre prietenie și bunătate.
De atunci, în fiecare toamnă, când vulpile cutreieră pădurile în căutarea hranei, gâștele știu că au un paznic nevăzut care veghează asupra lor, mulțumită bunătății și curajului de care au dat dovadă.
Aspecte importante ale operei
Povestea gâștelor de Ion Creangă este o poveste plină de învățăminte despre prietenie, curaj și bunătate. Personajele sunt conturate cu atenție, fiecare având o trăsătură distinctă care contribuie la farmecul poveștii. Gâștele, unite și curajoase, demonstrează că bunătatea poate depăși granițele speciei și că prietenia poate apărea în cele mai neașteptate locuri. Povestea subliniază importanța ajutorului și a empatiei față de cei aflați în nevoie, indiferent de diferențele dintre noi. Cu un limbaj simplu, dar plin de sens, Ion Creangă reușește să capteze atenția cititorului și să transmită mesaje valoroase despre viață și relații interumane.
