Zdreanță – Tudor Arghezi
Cine-i oare, cine-i oare?
Zdreanță cu ochii de faianță.
Se furișează pe furiș,
Pătrunde printr-o gaură mică de ușă.
Se ascunde pe la colțuri,
Lângă covorul de pe jos,
Lângă peretele de lemn,
Acolo unde nu-l vezi.
Își face un cuib, o casă,
Într-un colț căptușit cu umbre.
De acolo te privește,
Cu ochii lui mari, ca de sfinx.
Trece repede, pe tăcute,
Pe lângă dulap și masă.
Se oprește un minut
Și ascultă, ascultă.
Să vezi cum își face culcuș
Cu lăbuțele lui tremurânde,
Și cum își îndoaie coada
Sub burta mică și rotundă.
Îți închipui, dragă copilă
Că-i prieten, că-i om bun?
Dar nu-i decât un cățel
Cu ochii de faianță.
Interpretare și aspecte importante ale operei
"Poezia "Zdreanță" de Tudor Arghezi descrie cu multă delicatețe comportamentul unui câine mic și șmecher, numit Zdreanță. Poemul pune în valoare curiozitatea și înțelepciunea unui cățel care se furișează prin casă și își găsește locuri ascunse unde să își petreacă timpul. Prin utilizarea unor imagini simple și clare, Arghezi reușește să transmită frumusețea momentelor cotidiene și relația dintre om și animalul său de companie.
Zdreanță, cu ochii săi mari și expresivi, devine un simbol al inocenței și al curiozității. Comportamentul său istet și abilitatea de a se ascunde și observa îl fac pe cititor să își imagineze un cățeluș plin de viață, dar și un bun observator al lumii din jurul său. Poezia este un exemplu minunat de cum Arghezi reușește să capteze esența momentelor simple, transformându-le în versuri pline de sensibilitate și emoție.
Opera subliniază ideea că fiecare ființă, indiferent cât de mică sau aparent nesemnificativă, are un loc și un rol în lumea noastră. Zdreanță este prezentat nu doar ca un cățel, ci ca un prieten tăcut, care își găsește locul său special și care aduce o notă de căldură și viață în casă. Poezia reușește să facă cititorii să reflecteze asupra relației lor cu animalele de companie și să aprecieze momentele simple pe care le împărtășesc împreună.
