O furnică duce-n spate – Marin Sorescu
O furnică duce-n spate
C-un bob de grâu jumătate.
— Unde-l duci, mă rog frumos?
— Îl duc în cetate-n jos.
— Dar de ce te-ai apucat
De-l porți c-așa greu umflat?
— Îl duc că-i al meu, doar știi,
Și-am destui copii la vii.
— Dar nu-i greu să-l duci, măicuță?
— E greu, dar din mână, uite,
Și cu toată greutatea,
Ca să nu mă îndoi, iată.
— Dar nu-s griji să te cuprindă?
— Toată ziua mă apasă.
— Dar de ce nu-l lași, fetițo?
— Nu pot eu să-l las pe jos.
— Ai destui copii și-acasă?
— Destui, dar am și-n cetate,
Și-ăștia micii, ca și mine,
Furnicuțe mititele.
O furnică duce-n spate,
C-un bob de grâu jumătate.
— Unde-l duci, mă rog frumos?
— Îl duc în cetate-n jos.
Analiză
„O furnică duce-n spate” de Marin Sorescu este o poezie simplă, dar plină de înțelesuri adânci. Prin metafora furnicii care duce un bob de grâu, autorul explorează tema perseverenței și a responsabilității. Furnica, simbol al muncii constante și al sacrificiului, își duce povara fără să se plângă, evocând ideea că toate acțiunile noastre sunt dictate de un sens mai înalt și de dorința de a ne îngriji de cei dragi. În ciuda greutăților și a provocărilor, furnica își continuă drumul, demonstrând puterea hotărârii și a răbdării. Poezia lui Sorescu este un omagiu adus muncii neobosite și dedicării, elemente fundamentale în viața oricărei ființe mici sau mari. Cu un limbaj simplu și direct, Sorescu reușește să transmită un mesaj puternic despre importanța dăruirii și a responsabilității în fața provocărilor vieții. Această operă rămâne o lecție valoroasă despre cum să ne gestionăm prioritățile și cum să ne purtăm povara cu demnitate și curaj.
