„Monastirea Argeșului” de Vasile Alecsandri
Pe Argeș în gios,
Pe un mal frumos,
Negru-vodă trece
Cu tovarășii zece:
Nouă meșteri mari,
Calfe și zidari,
Și Manoli – zece,
Care-i și întrece.
Iar la un liman
Vorba-i de-un zidit
Și de un mănăstirit.
Dar zidul li se surpa,
Ziua cât îl ridica,
Noaptea se dărâma…
„Un zid frumos să-nchege,
Să-l ridice la cer,
Cu aur și cu argint,
Cu pietre și cu rubin!”
Manoli, cel meșter,
Jurământ făcu…
Și zidul se ținu
Doar cu suflet viu,
Și Manoli știa,
Dar tăcea și plângea…
Visele-i arătau
Pe Ana, soția sa,
Pe care o zidi-va
În zidul mănăstirii…
Vântul bate, ploaia pică
Și zidul se-naltă,
Dar Manoli plânge
Și soarta îl înfruntă…
Ruga sa se înalță
Spre bolta cerească:
„Să nu vii, Ana, draga mea,
Căci blestem mare te așteaptă!”
Însă Ana merge,
Pe drum o povestește
O pasăre măiastră,
De ce Manoli se tânguiește…
Și zidul se-nalță,
Cu durere și jale,
Și Ana se pierde
În mănăstire, în azi și în viitor…
Aspects importante ale operei
Manastirea Argesului este o baladă populară românească, povestind legenda construirii mănăstirii Curtea de Argeș. Balada ilustrează sacrificiul suprem, acela de a-ți sacrifica cea mai dragă ființă pentru realizarea unei opere de artă durabile. Meșterul Manoli este personajul central, confruntându-se cu o alegere tragică: pentru a finaliza construcția mănăstirii, este nevoit să-și zidească soția, Ana, în zidurile acesteia. Tema sacrificiului este una profundă și universală, iar povestea aduce în prim-plan dilemele morale cu care se confruntă personajele.
Opera este una dintre cele mai emblematice creații ale literaturii române, fiind transmisă prin tradiția orală și reflectând valorile și credințele culturale ale poporului român. Stăruința în fața dificultăților și credința în destin sunt alte teme importante abordate în această baladă.
