Mai frumoasă decât versuri de Nichita Stănescu
Mai frumoasă decât mine ești tu,
Mai frumoasă și tot mai frumoasă,
Mai frumoasă decât toate cântările,
Mai frumoasă decât toate plânsurile,
Mai frumoasă decât lumina,
Mai frumoasă decât umbra.
Mai frumoasă decât toamnele,
Mai frumoasă decât primăverile,
Mai frumoasă decât toate vorbele,
Mai frumoasă decât tăcerile,
Mai frumoasă decât noaptea,
Mai frumoasă decât ziua.
Mai frumoasă decât cerul,
Mai frumoasă decât pământul,
Mai frumoasă decât marea,
Mai frumoasă decât râul,
Mai frumoasă decât pădurea,
Mai frumoasă decât toate visele,
Mai frumoasă decât toate dorințele.
Mai frumoasă decât sufletul,
Mai frumoasă decât trupul,
Mai frumoasă decât viața,
Mai frumoasă decât moartea.
Analiza și interpretare
Poezia "Mai frumoasă decât versuri" de Nichita Stănescu este o operă lirică ce explorează ideea de frumusețe absolută și transcendentă. Stănescu folosește repetiția „mai frumoasă” pentru a intensifica sentimentul de adorație și a accentua unicitatea și superioritatea frumuseții descrise. Această repetiție sugerează o comparație constantă cu elemente ale naturii și existenței umane, punând în lumină o frumusețe care depășește limitele percepției obișnuite.
Poezia este structurată în patru strofe, fiecare abordând teme diferite: frumusețea ca fiind mai presus de cântece și plânsete, frumusețea anotimpurilor și vremii, frumusețea naturii și a dorințelor, și în final, frumusețea sufletului și a existenței. Această progresie arată cum frumusețea se extinde și se apropie de esența vieții și a morții, atingând o dimensiune spirituală.
Importanța poeziei constă în modul în care Stănescu reușește să transceandă limitele fizice ale frumuseții, sugerând că există o dimensiune ascunsă și mai profundă a acesteia. Poezia este un tribut adus iubirii și frumuseții umane, fiind în același timp o meditație asupra naturii efemere și eterne a frumuseții.
