Luceafărul – Mihai Eminescu
1. A fost odată, ca-n povești,
A fost ca niciodată,
Din rude mari împărătești,
O prea frumoasă fată.
2. Și era una la părinti
Și mândră-n toate cele,
Cum e Fecioara între sfinți
Și luna între stele.
3. Din umbra falnicelor bolți
Ea pasul și-l îndreaptă
Lângă fereastră, unde-n colț
Luceafărul așteaptă.
4. Privea în zare cum pe mări
Răsare și străluce,
Pe mișcătoarele cărări
Corăbii negre duce.
5. Îl vede azi, îl vede mâini,
Astfel dorința-i gata;
El iar, privind de săptămâni,
Îi cade draga fată.
6. Cum ea pe coate-și răzima
Visând ale ei tâmple,
De dorul lui și inima
Și sufletu-i se umple;
7. Și cât de viu s-aprinde el
În orișicare sară,
Spre umbra negrului castel
Când ea o să-i apară.
8. Și pas cu pas pe urma ei
Alunecă-n odaie,
Țesând cu recile-i scântei
O mreajă de văpaie.
9. Și când în pat se-ntinde drept
Copila să se culce,
I-atinge mâinile pe piept,
I-nchide geana dulce;
10. Și din oglindă luminiș
Pe fața ei se varsă,
Pe ochii mari, bătând închiși
Pe fața ei frumoasă.
11. Atunci din noaptea de păduri
O umbră de aramă
Încet pe lângă țărmuri
Se fură-n valea-ntunecată.
12. Mereu coboară, și din ce
În ce mai tare se-auzea,
Cum cântecul de dor al lunii
În noapte răsuna.
13. Părea un vânt răcit și greu
Trecând pe aripioare
Pe marea neagră și-adâncă,
Întinsă de nătângă.
14. "Cobori în jos, luceafăr blând,
Alunecând pe-o rază,
Pătrunde-n codru și-n adânc
Și-n casa-mi și viaza!
15. Te-am așteptat și te doresc
De mult, iubite-astru,
Coboară, și de-atuncea cresc
Mereu mai ne-ntrerupt."
16. Și din oglindă luminiș
Pe fața ei se varsă,
Pe ochii mari, bătând închiși
Pe fața ei frumoasă.
17. Luceafărul se coboară-n valea
De noroi și geamăt;
Și cercuri întunecate
Îi închid calea ca un râu.
18. "O, dulce fată, tu pe mine
M-ai chemat de pe cer;
Pe drumul meu e rouă și soare,
Tu-mi ceri iubire, dar pe cer!
19. Și vânt, și foc, și foc, și vânt
Sunt ale tale vieți;
Iubirea mea e vânt, și foc,
Și umedă răcoare."
20. Și-n ochii tăi, și-n ochii tăi
Strălucesc sori de argint;
Ești prea frumoasă, dulce fată,
Dar ești așa de vânt.
21. "Și eu, și eu, luceafăr blând,
Sunt în al tău palat;
Și dorul tău, și dorul meu
Ne-a mai unit o dată."
22. "Și dorul tău, și dorul meu
Ești tu ca o minune;
Dar te-aș săruta ca pe un frate
Dacă nu ai sta pe cer."
23. "Coboară, dulce fată, și lasă-mă
Să fiu eu numai stea;
Și să-ți arăt cum sunt eu
În lumea mea măreață."
24. "Dar cum să las, luceafăr blând,
Pe cer să fiu eu stea?
Tu ești o mare, dulce soare,
Eu sunt un mic fior."
25. "Dar lasă-mă să te iubesc,
Și-n umbra nopții dulci
Să te aștept, să te visez,
Și să te am o dată."
26. "Dar cum să las, luceafăr blând,
Pe cer să fiu eu stea?
Tu ești o mare, dulce soare,
Eu sunt un mic fior."
27. "Și lasă-mă să te iubesc,
Și lumea să te afle,
Și toate să-ți spună așa:
Ești tu, iubirea noastră."
28. "Tu ești așa departe, soare,
Și eu sunt atât de mic,
Ca stropii ce-ți sunt mie dragă,
Și vieții mele dulci.
29. "Lumina ta e prea departe,
Și eu sunt o umbră mică;
Și tu ești mare, dulce soare,
Și eu sunt un mic fior."
30. "Și dorul tău, și dorul meu
Ești tu ca o minune;
Dar te-aș săruta ca pe un frate
Dacă nu ai sta pe cer."
31. "Coboară, dulce fată, și lasă-mă
Să fiu eu numai stea;
Și să-ți arăt cum sunt eu
În lumea mea măreață."
32. "Dar cum să las, luceafăr blând,
Pe cer să fiu eu stea?
Tu ești o mare, dulce soare,
Eu sunt un mic fior."
Aspecte importante ale operei
"Luceafărul" de Mihai Eminescu este un poem epic și filozofic considerat una dintre cele mai mari realizări ale literaturii române. Poemul explorează teme profunde, precum iubirea neîmplinită, dualitatea dintre lumea pământească și lumea divină, și căutarea de sine. Acesta urmărește povestea unei iubirii imposibile între o muritoare, Cătălina, și Luceafărul, un simbol al idealului inaccesibil. Prin imagini poetice și simboluri bogate, Eminescu reflectează asupra diferențelor dintre dorințele umane și realitățile cosmice, punând în evidență lupta eternă dintre materialitate și spiritualitate. Poemul este compus în patru părți, fiecare având rolul de a dezvolta această poveste mitică și de a dezvălui complexitatea emoțională și intelectuală a personajelor. "Luceafărul" este admirat pentru frumusețea sa stilistică, complexitatea tematică și abilitatea de a evoca stări sufletești profunde.
