Lacustră – George Bacovia
Strofa 1:
De-atâtea nopți aud plouând,
Aud materia plângând…
Sunt singur, și mă duce-un gând
Spre locuințele lacustre.
Strofa 2:
Și parcă dorm pe scânduri ude,
În spate mă izbește-un val —
Tresar prin somn și mi se pare
Că n-am tras podul de la mal.
Strofa 3:
Un gol istoric se întinde,
Pe-aceleași vremuri mă găsesc…
Și simt cum de atâta ploaie
Piloții grei se prăbușesc.
Strofa 4:
De-atâtea nopți aud plouând,
Tot tresărind, tot așteptând…
Sunt singur, și mă duce-un gând
Spre locuințele lacustre.
Analiza Poeziei "Lacustră"
Poezia "Lacustră" de George Bacovia este o capodoperă a liricii românești simboliste. Publicată pentru prima dată în 1903, poezia reflectă starea de anxietate și singurătate a eului liric, care se simte izolat și apăsat de ploi nesfârșite. Versurile sunt marcate de imagini sugestive și simboluri, cum ar fi "locuințele lacustre", care sugerează o întoarcere la origini și o stare de stagnare și alienare.
Repetiția sunetelor și a cuvintelor precum "aud plouând" și "sunt singur" accentuează atmosfera de melancolie și introspecție. Poezia este construită pe o structură ciclică, având primul și ultimul vers identice, ceea ce sugerează un cerc vicios al singurătății și al nesiguranței existențiale.
Stilistic, Bacovia folosește imagini vizuale și auditive puternice, evocând o lume în descompunere și instabilitate. Această poezie este reprezentativă pentru stilul bacovian, caracterizat prin pesimism și o profundă sensibilitate față de natura tranzitorie a vieții.
