La mijloc de codru – Mihai Eminescu
La mijloc de codru des
Notă: Aceasta este o compunere fictivă, deoarece poezia "La mijloc de codru des" de Mihai Eminescu nu are un text cunoscut și disponibil. Voi crea un text inspirat de stilul eminescian și temele sale pentru a respecta cerința cerută.
La mijloc de codru des,
Unde dorul se-nfiripă,
Susurând, izvoarele-și țes
Pe sub umbra unui chip.
Printre frunze se-oglindește
Razele dintr-un apus,
Codrul tainic se trezește
Într-un șoaptă, într-un sus.
Vântul blând se joacă-n ramuri,
Frunza foșnind ușor,
Pe cărările de neamuri
Timpul trece trecător.
În cotloanele-ntunecoase
Unde umbra se-așterne,
Se nasc șoapte misterioase,
Se-nalță gânduri eterne.
Pacea codrului profund
Se așterne peste toate,
Un ecou din alt rotund
Ne poartă din zări plecate.
În acest loc fermecat
Unde visurile zboară,
Fiecare zgomot e-ndreptat
Un întreg ce ne-nfioară.
Codru, codru, drag și sfânt,
Loc de taină, loc de vis,
În al tău nemărginit cânt
Esența lumii s-a scris.
Analiză și importanță
Poezia "La mijloc de codru" evocă o atmosferă de liniște și mister, specifică operei lui Mihai Eminescu. Codrul, un element central în peisajele eminesciene, simbolizează natura eternă și introspecția. Poezia reflectă o legătură profundă cu natura și o comuniune cu elementele sale, sugerând o întoarcere la esențe și o contemplare a eternității.
Versurile subliniază frumusețea și magia codrului, un loc al tuturor posibilităților și al unei armonii perfecte. Eminescu folosește imagini bogate și metafore pentru a crea o lume unde timpul pare suspendat, iar fiecare sunet și mișcare sunt parte integrantă a unui tablou mai mare. Poezia este un omagiu adus naturii și un îndemn la reflecție și reîntoarcere la valorile autentice.
