Iarna pe uliță – George Coșbuc
Uite, nu e nimeni, nu, nimeni pe la poartă,
Doar vântul ce se joacă prin fâșia albă, moartă.
Ulița-i pustie și-nghețată-i toată
De parcă timpul stă, iar lumea-i uitată.
În casă e cald și focul arde bine,
Copiii lângă sobă, la povești se țin cuine.
Afara-i ger de crapă pietrele deodată,
Iar luna stă de pază, pe ulița-nghețată.
O sanie ușoară, pe uliță alunecă,
Cu copii ce râd și cântă, bucuria vestesc.
Ca niște fulgi de nea, ce-n jur se risipesc,
Așa sunt glasurile lor, ce veselia vestesc.
Sub geamuri de chiciură, somnul vine lin,
Iarna-nvăluind cu albul ei divin.
Tot satul doarme-n pace, în liniștea adâncă,
Visând la primăvara ce după iarnă stă să vină.
Ninge liniștit și totul e de basm,
Sub stele mii ce strălucesc pe cerul de asm.
O iarnă ca-n poveste, cu farmec și mister,
Ce-n sufletele noastre, un dor etern ne-aprindea.
Aspecte importante ale operei
„Iarna pe uliță” de George Coșbuc este o poezie care surprinde calmul și magia iernii. Atmosfera este descrisă cu o deosebită atenție la detalii, creând un tablou feeric al satului înzăpezit. Poezia evocă imagini idilice și evocatoare ale iernii în România tradițională. Prin versurile sale, Coșbuc reușește să transmită liniștea și frumusețea anotimpului rece, punând accent pe contrastul dintre gerul de afară și căldura din casele oamenilor. Copiii care se joacă pe uliță și săniile care alunecă pe zăpada proaspătă sunt simboluri ale bucuriei și inocenței copilăriei. Lucrarea este un exemplu clasic al talentului lui Coșbuc de a îmbina elemente naturale cu sentimente umane profunde, creând astfel o poezie memorabilă și plină de emoție. Poezia rămâne un reper al literaturii române, captivând generații întregi cu farmecul ei.
