Gândăcelul – Elena Farago
„Cine mi-a stricat căsuta
Si mi-a frânt aripa dreaptă?
Nu știu cum o să-mi mai aflu
Drumul către mămăița…
Cine mi-a furat alinul
Ploaia caldă de sub frunze?
Cine mi-a spulberat visul
Ce-mi cânta-n nopțile duse?
Am fost ziua pe câmpie
Sărind verde printre ape;
Și acum, tot însăilându-mi
Visul, iată, rana doare…
Fug o noapte, fug o zi
Prin păduri și pe câmpii;
Numai în palmă-mi e locul,
Unde amar mă mai sprijin.
De unde, de unde vin,
Cu durerea-nnodată-n piept?
Mama-n palmă mă veghează,
Și mă iartă dacă plâng…
Plâng și râd, și râd și plâng, –
Fără aripi ce rost am?
Totu-i vis, și totul trece,
Dar eu zbor, și iar zbor,
Unde crezi că m-ai văzut?
Îmi mai spune mama încă
Povestea de seară bună;
Îmi mai spune cât de bine
E să-nveți să te-nalți singur.
Acum înțeleg de ce,
Spune mama: să fii bun!
Și să știi să dăruiești…
Și să știi să fii zâmbet!
Mama e cu mine, căci
N-o s-o lasă părăsesc inima;
Aripile mi le-mpletesc
În iubire și în vis.
Jocurile verzi și dulci
Una câte una se topesc;
Însă visul meu rămâne,
Și iubirea e mereu!
Despre opera „Gândăcelul”
Poezia „Gândăcelul” de Elena Farago este o operă emoționantă care explorează teme profunde, cum ar fi pierderea, durerea, visurile și iubirea maternă. Firul narativ urmărește povestea unui mic gândăcel care își pierde aripa și își caută alinarea în dragostea și căldura oferite de mama sa. Inocența și vulnerabilitatea gândăcelului sunt accentuate prin intermediul versurilor simple și melodioase.
Elena Farago reușește să creeze o atmosferă de basm, împletind elemente de natură cu sentimente umane profunde. Acest poem este un exemplu clasic de literatură pentru copii, dar mesajul său universal despre importanța iubirii și a sprijinului familial poate rezona cu cititorii de toate vârstele. „Gândăcelul” este o invitație la reflecție asupra fragilității vieții și a puterii regenerative a iubirii.
