Gândăcelul de Elena Farago
Gândăcelul, scumpul meu,
Zboară-n câmpul verde-al său,
Printre flori și printre ierburi,
Printre fluturi și prin ceruri.
Dar într-o zi, pe neașteptate,
Un vânt îl prinde, îl doboară pe toate.
Gândăcelul cade jos,
Și se luptă, dar e fricos.
Plânge tare, plânge mult,
Și nu știe ce să facă,
„Ajutor!” strigă din glas,
„Cineva să vină-n pas!”
Fluturele de lângă el,
Îl aude și vine degrabă,
Îl ridică pe gândăcel,
Și-i spune: „Nu te teme, dragă!”
Gândăcelul nu mai plânge,
El acum se simte bine,
Mulțumește fluturelui,
Și amândoi zboară-n sine.
Învață din povestea asta,
Că-n viață e bine s-ai prieteni,
Când dai de greu și nu știi ce să faci,
Cineva te-ajută, să nu te îneci.
Aspecte Importante ale Operei
„Gândăcelul” de Elena Farago este o poezie simplă și frumoasă care vorbește despre fragilitatea vieții și importanța prieteniei. Această poezie este o metaforă a dificultăților întâlnite în viață și a sprijinului pe care îl putem primi de la cei dragi. Gândăcelul, simbol al inocenței și al vulnerabilității, învață că nu este singur și că ajutorul poate veni atunci când te aștepți mai puțin. Versurile accesibile și imagistica plină de viață fac din „Gândăcelul” o poezie iubită de copii și nu numai, ilustrând valoarea colaborării și a relațiilor sincere. Această operă reflectează stilul caracteristic al Elenei Farago, recunoscută pentru sensibilitatea și profunzimea cu care abordează teme esențiale, adesea sub formă de parabole sau povești cu învățături clare.
