Genealogia lui Isus și nașterea
Cartea Evangheliei după Matei este una dintre cele patru evanghelii canonice ale Noului Testament. Incepe cu prezentarea genealogiei lui Isus Hristos, o secțiune esențială care stabilește legătura sa cu David și Avraam, două figuri centrale ale tradiției iudaice. Prin această genealogie, Matei subliniază legitimitatea mesianică a lui Isus, împlinind astfel profețiile din Vechiul Testament. Matei capitolul 1 oferă o listă detaliată de strămoși, împărțită în trei grupuri de câte 14 generații: de la Avraam la David, de la David la exilul babilonian și de la exil la Isus.
După genealogie, Matei prezintă nașterea miraculoasă a lui Isus. Maria, logodită cu Iosif, rămâne însărcinată prin Duhul Sfânt. Iosif, fiind un om drept și nevrând s-o facă de rușine, intenționează să o lase în ascuns. Însă un înger îl vizitează în vis și îi spune că pruncul este de la Duhul Sfânt, îndemnându-l să nu se teamă să o ia pe Maria ca soție. Iosif ascultă și îndeplinește dorința divină, dându-i numele de Isus, ceea ce înseamnă "Domnul este mântuire".
Această secțiune a Evangheliei evidențiază importanța ascultării și a credinței în Dumnezeu, precum și rolul esențial al lui Iosif în planul divin. Specialistul în teologie, N.T. Wright, subliniază că genealogia și nașterea lui Isus sunt fundamentale pentru a înțelege mesajul întregii Evanghelii, deoarece ele prezintă împlinirea promisiunilor divine de-a lungul generațiilor.
Magii și fuga în Egipt
Capitolul 2 al Evangheliei după Matei continuă cu relatarea vizitei magilor la Ierusalim. Aceștia erau înțelepți din Răsărit care au observat o stea specială, semn al nașterii unui nou rege al iudeilor. Ajungând la Ierusalim, magii întreabă de Isus, ceea ce îl alertează pe regele Irod. Irod, temându-se pentru tronul său, le cere magilor să-l informeze unde se află pruncul, sub pretextul de a-l adora și el.
Magii găsesc pruncul în Betleem, conducându-se după stea, și îi oferă daruri simbolice: aur, tămâie și smirnă. Aceste daruri sunt pline de semnificație – aurul este un dar regal, tămâia este un simbol al divinității, iar smirna este un simbol al suferinței viitoare. După ce sunt avertizați în vis să nu se întoarcă la Irod, magii se întorc în țara lor pe un alt drum.
Îngerul Domnului îl avertizează și pe Iosif să fugă cu familia în Egipt, pentru a scăpa de furia lui Irod, care ordonă uciderea tuturor pruncilor de parte bărbătească din Betleem cu vârsta de până la doi ani. Această tragedie împlinește o profeție din Ieremia. După moartea lui Irod, îngerul îi spune lui Iosif să se întoarcă în Israel, stabilindu-se în Nazaret.
Acest capitol evidențiază tema călăuzirii divine și protecția continuă a lui Isus în fața pericolelor, pregătindu-l pentru misiunea sa viitoare. Istoricul și teologul Craig Keener notează că fuga în Egipt și revenirea în Nazaret sunt simbolice pentru noul exod condus de Isus, care va aduce eliberarea spirituală a poporului său.
Predica de pe Munte
Unul dintre cele mai cunoscute și semnificative pasaje din Evanghelia după Matei este Predica de pe Munte, cuprinsă în capitolele 5-7. Acest discurs reprezintă esența învățăturilor lui Isus și direcția sa morală și spirituală pentru discipolii săi și lumea întreagă. Predica include o serie de învățături, binecunoscute pentru impactul lor asupra credinței creștine.
- Fericirile: Isus începe predica cu Fericirile, care proclama binecuvântarea asupra celor săraci cu duhul, celor ce plâng, celor blânzi, celor însetați de dreptate, milostivi, cei cu inima curată, făcătorii de pace și cei prigoniți pentru dreptate.
- Legea și dreptatea: Isus afirmă că nu a venit să desființeze Legea sau Profeții, ci să le împlinească. El subliniază necesitatea unei dreptăți mai mari decât cea a cărturarilor și fariseilor.
- Dragostea vrăjmașilor: Un alt punct esențial este porunca de a iubi vrăjmașii și de a se ruga pentru cei ce prigonesc, o cerință radicală care transcende normele societății acelei vremi.
- Rugăciunea, postul și milostenia: Isus oferă îndrumări despre cum să te rogi, să postești și să faci milostenie în mod discret, fără să cauți recunoașterea umană.
- Parabole și avertismente: Predica se încheie cu parabole și avertismente despre adevărata ucenicie, incluzând pilda celor două case, una construită pe stâncă și cealaltă pe nisip.
Predica de pe Munte este considerată o capodoperă a învățăturii etice și spirituale. Teologul David Bentley Hart subliniază că această secțiune nu este doar un cod moral, ci o chemare la transformare interioară și la trăirea unei vieți conform Împărăției lui Dumnezeu.
Minunile și autoritatea lui Isus
Următoarele capitole ale Evangheliei după Matei (8-9) se concentrează pe minunile săvârșite de Isus, care demonstrează autoritatea sa divină și compasiunea față de suferința umană. Aceste capitole conțin o serie de relatări despre vindecări și alte miracole, care subliniază puterea și mila lui Isus.
Isus vindecă un lepros, un slujitor al unui centurion și pe soacra lui Petru, printre alții. Aceste vindecări sunt semnificative nu doar pentru puterea lor miraculoasă, ci și pentru mesajele pe care le transmit despre credință și acceptare. De exemplu, centurionul roman, un neevreu, este lăudat pentru credința sa extraordinară, indicând universalitatea mesajului lui Isus.
Isus calmează furtuna pe mare, arătând puterea sa asupra naturii, și îi eliberează pe cei doi demonizați din Gadara, demonstrând autoritatea sa asupra forțelor demonice. Aceste minuni servesc ca dovadă a identității sale divine și a misiunii sale de a aduce eliberare și restaurare.
Capitolul 9 continuă cu vindecarea unui paralitic, a unei femei care suferise de hemoragie timp de doisprezece ani și învierea fiicei unui conducător. În fiecare dintre aceste cazuri, Isus subliniază importanța credinței ca element esențial pentru primirea vindecării și a harului divin.
Teologul și scriitorul R.T. France argumentează că minunile relatate de Matei nu sunt doar acte de compasiune, ci și semne profetice care arată spre instaurarea Împărăției lui Dumnezeu. Ele sunt manifestări concrete ale iubirii divine și al menirii lui Isus ca Mântuitor.
Alegerea celor doisprezece apostoli și misiunea lor
Capitolul 10 al Evangheliei după Matei descrie alegerea celor doisprezece apostoli și misiunea lor inițială. Isus îi cheamă pe acești bărbați pentru a-i instrui și a le conferi autoritatea de a propovădui Împărăția lui Dumnezeu și de a săvârși minuni, cum ar fi vindecarea bolnavilor și alungarea demonilor.
Isus le oferă instrucțiuni detaliate despre cum să-și îndeplinească misiunea, subliniind importanța călătoriei lor fără a acumula bunuri materiale și a depinde de ospitalitatea celor cărora le predică. El le spune să meargă mai întâi la "oile pierdute ale casei lui Israel", subliniind prioritatea misiunii lor inițiale către poporul evreu.
Mesajul lor central este apropierea Împărăției lui Dumnezeu, iar apostolii sunt îndemnați să propovăduiască cu curaj și fără teamă, chiar și în fața opoziției și a persecuțiilor. Isus îi avertizează despre provocările și pericolele pe care le vor întâmpina, dar îi asigură că Duhul Sfânt va fi cu ei, oferindu-le înțelepciunea necesară.
Alegerea celor doisprezece apostoli și trimiterea lor în misiune este un moment esențial în dezvoltarea Bisericii timpurii. Prin această acțiune, Isus stabilește un model de evanghelizare și ucenicie care va continua să fie urmat de generațiile viitoare de credincioși.
Specialistul în studii biblice, Richard Bauckham, subliniază că alegerea celor doisprezece este simbolică pentru refondarea poporului lui Dumnezeu, reprezentând cele douăsprezece seminții ale Israelului. Această alegere marchează o etapă crucială în planul divin de răscumpărare și instaurare a Împărăției.
Pildele Împărăției lui Dumnezeu
Capitolul 13 al Evangheliei după Matei conține o serie de pilde care descriu natura și valoarea Împărăției lui Dumnezeu. Aceste pilde sunt o parte centrală a învățăturilor lui Isus și au rolul de a revela adevăruri profunde prin imagini și situații simple, familiare ascultătorilor săi.
Pilda semănătorului este cea care deschide această colecție, prezentând diferitele tipuri de sol care reprezintă răspunsurile variate la mesajul Evangheliei. Această pildă subliniază importanța receptivității inimii umane și a perseverenței în fața obstacolelor.
Urmează pilda neghinei, care ilustrează coexistența celor buni și celor răi în lumea aceasta până la judecata finală. Alte pilde, cum ar fi cele ale grăuntelui de muștar și al aluatului, descriu creșterea tainică și puternică a Împărăției lui Dumnezeu, pornind de la începuturi modeste.
Isus continuă cu pildele comorii ascunse și a mărgăritarului de mare preț, care subliniază valoarea incomparabilă a Împărăției și sacrificiile pe care oamenii sunt dispuși să le facă pentru a o dobândi. Pilda năvodului, care încheie acest set de pilde, descrie separarea finală a celor drepți de cei răi, un avertisment clar despre judecata viitoare.
Prin aceste pilde, Isus dezvăluie dimensiunile complexe ale Împărăției lui Dumnezeu, folosind imagini accesibile pentru a atrage înțelegerea și reflecția ascultătorilor săi. Teologul Kenneth E. Bailey subliniază că pildele lui Isus sunt opere de artă literară, menite să provoace și să inspire schimbarea inimii și a gândirii.
Evenimentele finale și promisiunea învierii
Ultimele capitole ale Evangheliei după Matei (26-28) se concentrează asupra evenimentelor dramatice ale ultimei săptămâni din viața lui Isus, culminând cu moartea și învierea sa. Aceste capitole prezintă un tablou vivid al trădării, suferinței și triumfului final al lui Isus.
Capitolul 26 descrie complotul liderilor religioși pentru a-l aresta și a-l ucide pe Isus, precum și trădarea lui Iuda Iscarioteanul. Isus celebrează Paștele cu discipolii săi, instituind Sfânta Împărtășanie ca o amintire a sacrificiului său iminent. În Grădina Ghetsimani, Isus se roagă cu intensitate, expresie a umanității sale și a supunerii voinței divine.
Urmează arestarea sa, judecarea în fața Sanhedrinului și a lui Pilat din Pont, și, în cele din urmă, răstignirea pe cruce. Moartea lui Isus este însoțită de semne miraculoase, cum ar fi întunecarea cerului și despicarea catapetesmei templului, simbolizând reconcilierea dintre Dumnezeu și omenire.
Capitolul 28 prezintă învierea glorioasă a lui Isus, întâlnirea cu femeile la mormânt și aparițiile sale ulterioare în fața ucenicilor. Înainte de a se înălța la cer, Isus le dă ceea ce este cunoscut ca Marea Poruncă, chemându-i să facă ucenici din toate neamurile, botezându-i și învățându-i să păzească toate cele poruncite de el.
Aceste capitole finale sunt esențiale pentru fundamentul credinței creștine, ilustrând victoria lui Isus asupra păcatului și morții și promisiunea vieții veșnice pentru toți credincioșii. Istoricul și teologul Alister E. McGrath accentuează importanța centrală a învierii în teologia creștină, considerând-o ca piatră de temelie a întregii doctrine și speranțe creștine.
