Eu nu strivesc corola de minuni a lumii – Lucian Blaga
Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
și nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină –
și-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micșorează, ci tremurătoare
mărește și mai tare taina nopții,
așa îmbogățesc și eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister,
și tot ce-i ne-nțeles
se schimbă-n ne-nțelesuri și mai mari
sub ochii mei –
căci eu iubesc
și flori și ochi și buze și morminte.
Analiza poeziei "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii"
Poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" a lui Lucian Blaga este o lucrare emblematică a expresionismului românesc, în care autorul își expune viziunea asupra misterioasei frumuseți a lumii. Blaga se opune raționalismului și destructurării tainelor naturale prin cunoaștere excesivă. În primele versuri, poetul își afirmă intenția de a nu destrăma magia și misterul lumii, preferând să accepte misterul și să îl amplifice în loc să îl demonteze.
Prin metafora luminii, Blaga sugerează că propriul său mod de a interacționa cu lumea este unul care îmbogățește misterul, nu îl distruge. Lumina altora, care sugrumă vraja, este opusă luminii poetului, care sporește taina. Astfel, Blaga își plasează propria sensibilitate artistică și poetică într-o lumină mistică, spre deosebire de oamenii care încearcă să explice și să raționalizeze totul.
Metafora lunii, care nu micșorează ci mărește taina nopții, este centrală în această poezie. Blaga sugerează că misterul și frumusețea lumii sunt mai mari și mai profunde când sunt lăsate neexplicate, cu largi fiori de sfânt mister. Aceasta este interpretarea sa asupra modului în care ar trebui să abordeze omul realitatea – cu respect și admirație pentru necunoscut.
Poezia subliniază, astfel, importanța subiectivității și a emoției în perceperea lumii, aducând în discuție o atitudine contemplativă și umanistă. Blaga celebrează taina și misterul, refuzând să le strivească printr-un exces de raționalitate, preferând să le exploreze și să le adâncească prin sensibilitate poetică.
