Codruțule
de Vasile Alecsandri
Codruțule, codruțule,
Ce mai faci, drăguțule,
Că de când nu ne-am văzut
Multă vreme au trecut
Și de când m-am depărtat,
Multă lume am umblat.
Iar tu ești tot ca ieri, lemne mari,
Codru verde, brad frumos,
Tu îmi ești prietenos.
De câte ori am plâns sub umbra ta
Strângând frunza ta,
De câte ori te-am înșelat,
Căci multe zile și nopți te-am căutat.
Codruțule, codruțule,
Ce mai faci, drăguțule,
Codru, codruțule
Tu mi-ai fost cel mai bun sfătuitor,
De câte ori m-am sprijinit de trunchiul tău
Să-mi ascund amărăciunea mea
Am auzit cum cântă păsările tale
Și cum vântul ți se plimbă printre frunze
Codrule, codruțule,
Ce mai faci, drăguțule,
Opri-voi sub umbra ta să-mi răcoresc inima,
Codru, codruțule.
Aspecte importante ale operei
"Codruțule" de Vasile Alecsandri este o poezie care evocă relația profundă dintre om și natură, mai ales cu codrul. Poezia este un dialog intim între poet și codru, care simbolizează tăria și statornicia naturii în fața trecerii timpului și a schimbărilor din viața umană. Alecsandri folosește un limbaj simplu și direct, dar plin de emoție, pentru a exprima dorul și afecțiunea față de codru, un prieten de nădejde în momentele dificile ale vieții. Acest dialog poetic sugerează nu doar frumusețea naturii, ci și capacitatea acesteia de a oferi sprijin emoțional și înțelegere. Codrul devine astfel un simbol al stabilității și al legăturii indestructibile cu originile și tradițiile strămoșești. Este o operă care invită la reflecție asupra relației noastre cu natura și la conservarea acesteia.
