Boul și vițelul – de Alecu Donici
Cândva, un bou trăia
Într-un ținut îndepărtat,
Și-ntr-un grajd alături se năștea
Un mic vițel nevinovat.
Încet, încet, vițelul a crescut,
Dar nu știa ce-i munca grea,
Iar boul, în jug a fost trecut,
Trudind câmpul zi de zi, fără a sta.
Într-o zi, vițelul a întrebat,
Cu ochii mari și curiozitate:
„De ce, bou, ești așa de obosit
Când soarele apune în cetate?”
Boul, cu glas blând, i-a răspuns:
„Dragul meu, timpul va veni
Când vei înțelege cum,
Toate în viață le vei primi.”
Vițelul râse, neștiind povara,
Și-ți spuse că el nu va trudi,
Căci în grajd e fericirea,
Și soarele nu-l va topi.
Timpul a trecut pe nesimțit,
Și vițelul a devenit taur mare,
Iar boul, în liniște a murit,
După o viață de trudă și sudoare.
Acum, taurul a fost pus la jug,
Și a înțeles, cu lacrimi în ochi,
Că timpul nu iartă pe nimeni,
Și că viața, pe toți, ne învață lecții grele.
Aspecte importante ale operei
„Boul și vițelul” este o fabulă scrisă de Alecu Donici, menită să ilustreze lecția despre inevitabilitatea schimbării și maturizării. Prin dialogul dintre boul experimentat și vițelul naiv, Donici subliniază importanța experienței și a muncii grele în viață. Vițelul, simbol al tinereții și al ignoranței, nu înțelege povara muncii până când nu devine el însuși taur și este pus la jug. Această poveste moralizatoare ne amintește că viața implică responsabilități și că fiecare etapă a vieții vine cu propriile provocări. Morala este că cei tineri trebuie să asculte de cei mai experimentați, căci fiecare generație ajunge, inevitabil, să treacă prin aceleași încercări. Alecu Donici folosește personaje animale pentru a simplifica și a face mai accesibil mesajul său, lăsând cititorii să mediteze la ciclicitatea vieții și la înțelepciunea ce vine odată cu experiența.
